Cazinoul din Constanta
Cazinoul a reprezentat una dintre clădirile emblemă ale
Constanței. În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o
construcție de lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru,
baluri, loc de recreare pentru turiști. Construcția unui edificiu cu funcții
asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904. Inițial,
planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o
clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești.
După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria
încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană),
Daniel Renard - care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui
melanj de motive decorative ce încarcă și mai mult greoiul ansamblu. Construit
(din 1908) în stil Art Nouveau sub influența cosmopolitană a cazinourilor
epocii, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în
1912 se fac ultimele retușuri).
Cazinoul era o sală de paiantă, cu pereții interiori
captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor
în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere
organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de
lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe
malul mării”, împodobit cu drapele și destul de spațios a devenit locul de
întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans se preconizează construirea
de către Henry Guaracino a unui pavilion în cumunicație cu primul, situat mai
jos de nivelul bulevardului.
În iarna anului 1891, o furtună dezlănțuită a distrus o
parte din acoperiș, dar și un perete al fațadei, reliefând instabilitatea
construcției. Expertizele au propus, și consiliul comunal a aprobat la 29
ianuarie 1892 demolarea construcției. Primarul Al. Belik decide, printr-un
proces verbal, oragnizarea șantierului în regim propriu pentru reconstrucția
cazinoului în aprilie 1892.
Concepută monumental, fără perspectiva panoramina si
fără far, clădirea ar fi urmat să aib o sală de teatru cu scenă, cabine și loje
pe ambele laturi, dar și o sală de bal de aceleași dimensiuni. Înconjurată de o
galerie deschisă spre magnifica priveliște, construcția ar fi avut la subsol
toate unitățiile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel
încat recepția făcută mult mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să
îngăduie, constata existența unei săli de dans cu culoar.
În lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranziția
către funcționalism prin recursul la ornament. De fapt, se încearcă travestirea
unei necesități economice într-o inedita experiență bazată pe unicatul
artizanal.
La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții
Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitați să se deplaseze la Constanța, într-o
comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul
inspecției s-a materializat printr-un important document care conține opiniile
documentate și bine susținute ale unor personalități de real prestigiu.
Observațiile privesc adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu
bucătărie și dependințele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu
terasa din spatele ușii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă
asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării de onoare printr-o arcadă
spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de
trepte sau ferestre.
Lucrări de restaurare și modernizare ale Cazinoului au
fost efectuate în anul 1937 de către proiectantul Daniel Renard.
Cazinoul a fost restaurat și în anul 1986 de către un
colectiv de artiști plastici alcătuit din Sorin Dumitru, Gheorge Firca, Ioan
Miturca, Nae Mira, Nicolae Moldoveanu. Au fost executate lucrări de pictură
baroc-frescă, stucatură, vitralii. Lucrările au durat un an de zile.
