Pestera Limanu
La câţiva kilometri de Mangalia, turiştii sătui de mare şi soare se pot aventura într-un misterios labirint subteran.
În câţiva ani, turiştii
de pe litoral vor putea vizita în mod organizat peştera Limanu, una
dintre cele mai întortocheate din ţară, cunoscută pentru vestigiile
geto-dacice şi pentru populaţia numeroasă de lilieci. La doar câţiva
kilometri de Vama Veche şi Mangalia, peştera este vizitată, în momentul
de faţă, de un număr mic de turişti. Galeriile întortocheate, săpate
atât de puterea naturii, cât şi de om, sunt încă neluminate, iar lipsa
unui ghid profesionist face şi mai dificil accesul.
Chiar dacă sunt puţini vizitatori, urmele rămase în grotele preistorice
sunt adânci: mormane de gunoaie, pereţi înnegriţi de fum şi lilieci
«orbiţi» de fumul de la lumânările arse, zic localnicii, în scopuri
satanice. Dacă planul autorităţilor va merge bine, comuna Limanu va avea
nu doar o peşteră deschisă publicului, ci şi port de vele pe lacul din
apropiere şi excursii organizate în pădurea Hagieni, care face parte
dintr-o rezervaţie naturală.
Aproape patru kilometri de galerii subterane
Deşi intrarea peşterii este la două sute de metri de ultima casă a
Limanului, într-un căuş săpat de vreme în deal, o zăreşti cu greu de la
geamul maşinii. Trebuie să te dai jos şi să te iei după urmele lăsate de
autoturismele care s-au avântat până deasupra grotei. Nici un indicator
nu-ţi ghidează drumul. Doar localnicii îţi arată, undeva în zare, locul
unde s-ar afla grotele preistorice, care au găzduit, în vremurile
dinaintea venirii creştinilor, altare şi locuinţe ale strămoşilor
noştri.
Mărturie stau „fotoliile“ săpate în stâncă şi picturile nedatate de pe
pereţi. Datorită vestigiilor găsite, peştera este rezervaţie arheologică
încă din 1955. Populaţia mare de lilieci o face şi mai specială. Cu
toate aceste comori ascunse în zecile de galerii care, puse cap la cap,
depăşesc 3,6 kilometri, peştera a rămas aproape a nimănui, vegheată de
doi fraţi din sat, arvuniţi de ONG-ul care are în custodie peştera.
Pentru 3 lei, băieţii duc vizitatorii răzleţi până în măruntaiele de
calcar ale grotei, până acolo unde au fost învăţaţi că au voie. Mai
departe sunt camerele liliecilor şi altarele precreştine. În restul
timpului, intrarea zidită tot de custozii peşterii stă ascunsă în cutele
dealului. Este descoperită doar la sărbătorile populare, când valea se
umple cu grătare, autocare şi manele.
Alternativă la statul la soare
Nenumăratele galerii ascunse la zeci de metri sub dealurile de lângă
Limanu atrag până într-o sută de turişti anual. Primarul localităţii are
însă planuri măreţe. Vrea să includă peştera într-un proiect turistic
mai amplu. Un port de veliere, momentan doar în stadiu de schiţă, şi
pădurea de molizi din zonă, unde se vor organiza plimbări, sunt puncte
de atracţie prin care autorităţile speră să sporească interesul
turiştilor. Primarul vrea să scape astfel, prin amenajarea locului, şi
de vizitatorii suspectaţi că ar practica ritualuri satanice în
catacombe.
„Vrem să facem un circuit turistic, să amenajăm zona de lângă
localitate, că oamenii vor şi altceva în afară de plajă, să poată vizita
pestera şi pădurea Hagieni. Un lucru deosebit va fi portul cu vele de
pe lacul de lângă peşteră, probabil într-un an vom reuşi să accesăm
fonduri europene şi ne apucăm de treabă“, promite primarul din Limanu,
Nicolae Urdea. Piedici în calea acestor planuri sunt gunoaiele din
preajma peşterii şi lipsa unor ghizi profesionişti, ca şi a
indicatoarelor care să anunţe trecătorii că sub picioarele lor se întind
grote vechi de mii de ani.
„Am pus indicatoare, dar le fură lumea şi le duce la fiare vechi“, se
revoltă Alexandra Hillebrand, reprezentantul GESS (Grupul de Explorări
Subacvatice şi Speologice) - organizaţia nonguvernamentală care, de
patru ani, are peştera în custodie, de la Ministerul Mediului. Aceasta
nu este de acord cu iluminarea peşterii, care ar necesita săpături şi ar
afecta habitatul natural. „Ne gândim să facem marcaje cu vopsea
fosforescentă, care să se poată vedea bine cu o lanternă bună.
Iluminatul poate afecta climatul“, explică Hillebrand. ONG-ul pe care îl
reprezintă are însă nevoie de sprijinul primă riei, care trebuie să
rezolve problema gunoaielor.
„Acum câţiva ani am scos din peşteră camioane întregi de gunoaie. Între
timp am închis peştera cu un lacăt, să o protejăm. E nevoie de o groapă
de gunoi, ca să nu se mai depoziteze resturile la întâmplare, pentru că
toate ajung în faţa peşterii, unde e ca un fel de hău“, subliniază
femeia.
POVEŞTILE LOCALNICILOR
„Pân-la turci ajunge peştera“
Dacă asculţi poveştilor localnicilor din Limanu, afli că peştera lor e
cea mai mare din ţară, poate chiar din toată lumea, că se întinde până
la turci, că zeci de turişti s-au rătăcit în galeriile ei alambicate şi
multor bucureşteni le-au putrezit oasele în întunecimea catacombelor.
Încă de la primele vorbe schimbate cu primul localnic întâlnit eşti pus
în gardă cu ce te aşteaptă dacă te avânţi în peştera de la capătul
satului.
„Să nu intraţi înăuntru singuri, că nu mai ieşiţi, e întortocheată în
ultimul hal. Şi se intră pe burtă, trebuie să te târăşti“, este
avertizarea pe care o primeşti dacă întrebi unde se află peştera. Dacă
nu eşti deja destul de îngrijorat, mergi mai departe până la ieşirea din
sat, faci câteva ocoale prin zonă din lipsă de indicatoare şi, în lipsă
de alternativă, cauţi ajutor la alţi localnici.
„Uite-o acolo, vezi unde e ridicătura aia? Da, stânca aia mică, din
deal, p-acolo se intră“, te lămureşte un tânăr cu faţa înnegrită de
soare. „Da’ atenţie mare, că nu-i de joacă. De unde sunteţi? Din
Bucureşti? Şi vreţi să intraţi în peşteră!?“, întreabă, circumspect,
tânărul, care simte nevoia să-ţi mai dea un sfat: „Nu intra fără
lanternă bună, că ai încurcat-o!“
Cale de evadare spre Bulgaria
Urmând indicaţiile primite, te întorci, faci un alt ocol, o iei pe un
drum neasfaltat şi ajungi în faţa ultimei case din sat. Aici stă nea
Titi Burlacu, născut în Limanu. Are multe poveşti despre grotele care-i
trec, zice el, pe sub casă. „Pân-la turci ajunge peştera. Şi are ieşire
şi la bulgari. Pe vremea comuniştilor, mulţi intrau în peşteră şi ieşeau
în Bulgaria, după câteva zile de mers. D-aia au închis ieşirea aia,
acum multă vreme“, spune săteanul. Râde complice când îl întrebi dacă
peştera n-are cumva ieşire şi la el în pivniţă: „Ei, n-ar fi rău. Am
avea unde să punem vinul la rece“.
Nea Titi trece însă repede la lucruri mai serioase: „Ştiţi câţi turişti
s-au rătăcit în galeriile astea? O gră-ma-dă! E cea mai mare peşteră din
ţară, nu ştiu să fie una mai mare. Şi e cotită rău. Noi o ştim bine, că
nu-i om aici care să nu fi intrat în ea, în copilărie“. În ciuda vastei
sale experienţe, nea Titi nu poate să-ţi arate peştera, că nu se mai
simte în puteri. Te trimite la băiatul lui Marin Bilău, două străzi mai
încolo. Aşa ajungi la Cătălin Bilău, de 20 de ani, ghidul „oficial“ al
peşterii, care te îndeamnă să nu crezi toate grozăviile povestite de
bătrânii satului.
„Nu s-a întâmplat să se rătăcească decât o persoană, da’ a ieşit fără
probleme. Şi nu se mai intră pe burtă, s-a făcut intrare mai largă“,
explică tânărul, care îţi arată mândru poze făcute cu telefonul mobil în
inima peşterii. Cătălin acceptă să te îndrume prin tunelele calcaroase,
pe care spune că le ştie ca în palmă, şi te ghidează prin culoarul care
coboară uşor înspre centrul labirintic al peşterii.Sursa: Octavian
Cocoloş
