A apărut o eroare în acest obiect gadget

Pestera Limanu

Pestera Limanu

Catacombele de la Limanu
La câţiva kilometri de Mangalia, turiştii sătui de mare şi soare se pot aventura într-un misterios labirint subteran.

Turist Informat
   În câţiva ani, turiştii de pe litoral vor putea vizita în mod organizat peştera Limanu, una dintre cele mai întortocheate din ţară, cunoscută pentru vestigiile geto-dacice şi pentru populaţia numeroasă de lilieci. La doar câţiva kilometri de Vama Veche şi Mangalia, peştera este vizitată, în momentul de faţă, de un număr mic de turişti. Galeriile întortocheate, săpate atât de puterea naturii, cât şi de om, sunt încă neluminate, iar lipsa unui ghid profesionist face şi mai dificil accesul.



Chiar dacă sunt puţini vizitatori, urmele rămase în grotele preistorice sunt adânci: mormane de gunoaie, pereţi înnegriţi de fum şi lilieci «orbiţi» de fumul de la lumânările arse, zic localnicii, în scopuri satanice. Dacă planul autorităţilor va merge bine, comuna Limanu va avea nu doar o peşteră deschisă publicului, ci şi port de vele pe lacul din apropiere şi excursii organizate în pădurea Hagieni, care face parte dintr-o rezervaţie naturală.
Aproape patru kilometri de galerii subterane

Deşi intrarea peşterii este la două sute de metri de ultima casă a Limanului, într-un căuş săpat de vreme în deal, o zăreşti cu greu de la geamul maşinii. Trebuie să te dai jos şi să te iei după urmele lăsate de autoturismele care s-au avântat până deasupra grotei. Nici un indicator nu-ţi ghidează drumul. Doar localnicii îţi arată, undeva în zare, locul unde s-ar afla grotele preistorice, care au găzduit, în vremurile dinaintea venirii creştinilor, altare şi locuinţe ale strămoşilor noştri.

Mărturie stau „fotoliile“ săpate în stâncă şi picturile nedatate de pe pereţi. Datorită vestigiilor găsite, peştera este rezervaţie arheologică încă din 1955. Populaţia mare de lilieci o face şi mai specială. Cu toate aceste comori ascunse în zecile de galerii care, puse cap la cap, depăşesc 3,6 kilometri, peştera a rămas aproape a nimănui, vegheată de doi fraţi din sat, arvuniţi de ONG-ul care are în custodie peştera.
Pentru 3 lei, băieţii duc vizitatorii răzleţi până în măruntaiele de calcar ale grotei, până acolo unde au fost învăţaţi că au voie. Mai departe sunt camerele liliecilor şi altarele precreştine. În restul timpului, intrarea zidită tot de custozii peşterii stă ascunsă în cutele dealului. Este descoperită doar la sărbătorile populare, când valea se umple cu grătare, autocare şi manele.
Alternativă la statul la soare
Nenumăratele galerii ascunse la zeci de metri sub dealurile de lângă Limanu atrag până într-o sută de turişti anual. Primarul localităţii are însă planuri măreţe. Vrea să includă peştera într-un proiect turistic mai amplu. Un port de veliere, momentan doar în stadiu de schiţă, şi pădurea de molizi din zonă, unde se vor organiza plimbări, sunt puncte de atracţie prin care autorităţile speră să sporească interesul turiştilor. Primarul vrea să scape astfel, prin amenajarea locului, şi de vizitatorii suspectaţi că ar practica ritualuri satanice în catacombe.
„Vrem să facem un circuit turistic, să amenajăm zona de lângă localitate, că oamenii vor şi altceva în afară de plajă, să poată vizita pestera şi pădurea Hagieni. Un lucru deosebit va fi portul cu vele de pe lacul de lângă peşteră, probabil într-un an vom reuşi să accesăm fonduri europene şi ne apucăm de treabă“, promite primarul din Limanu, Nicolae Urdea. Piedici în calea acestor planuri sunt gunoaiele din preajma peşterii şi lipsa unor ghizi profesionişti, ca şi a indicatoarelor care să anunţe trecătorii că sub picioarele lor se întind grote vechi de mii de ani.
„Am pus indicatoare, dar le fură lumea şi le duce la fiare vechi“, se revoltă Alexandra Hillebrand, reprezentantul GESS (Grupul de Explorări Subacvatice şi Speologice) - organizaţia nonguvernamentală care, de patru ani, are peştera în custodie, de la Ministerul Mediului. Aceasta nu este de acord cu iluminarea peşterii, care ar necesita săpături şi ar afecta habitatul natural. „Ne gândim să facem marcaje cu vopsea fosforescentă, care să se poată vedea bine cu o lanternă bună. Iluminatul poate afecta climatul“, explică Hillebrand. ONG-ul pe care îl reprezintă are însă nevoie de sprijinul primă riei, care trebuie să rezolve problema gunoaielor.
„Acum câţiva ani am scos din peşteră camioane întregi de gunoaie. Între timp am închis peştera cu un lacăt, să o protejăm. E nevoie de o groapă de gunoi, ca să nu se mai depoziteze resturile la întâmplare, pentru că toate ajung în faţa peşterii, unde e ca un fel de hău“, subliniază femeia.

POVEŞTILE LOCALNICILOR
„Pân-la turci ajunge peştera“
Dacă asculţi poveştilor localnicilor din Limanu, afli că peştera lor e cea mai mare din ţară, poate chiar din toată lumea, că se întinde până la turci, că zeci de turişti s-au rătăcit în galeriile ei alambicate şi multor bucureşteni le-au putrezit oasele în întunecimea catacombelor. Încă de la primele vorbe schimbate cu primul localnic întâlnit eşti pus în gardă cu ce te aşteaptă dacă te avânţi în peştera de la capătul satului.
„Să nu intraţi înăuntru singuri, că nu mai ieşiţi, e întortocheată în ultimul hal. Şi se intră pe burtă, trebuie să te târăşti“, este avertizarea pe care o primeşti dacă întrebi unde se află peştera. Dacă nu eşti deja destul de îngrijorat, mergi mai departe până la ieşirea din sat, faci câteva ocoale prin zonă din lipsă de indicatoare şi, în lipsă de alternativă, cauţi ajutor la alţi localnici.
„Uite-o acolo, vezi unde e ridicătura aia? Da, stânca aia mică, din deal, p-acolo se intră“, te lămureşte un tânăr cu faţa înnegrită de soare. „Da’ atenţie mare, că nu-i de joacă. De unde sunteţi? Din Bucureşti? Şi vreţi să intraţi în peşteră!?“, întreabă, circumspect, tânărul, care simte nevoia să-ţi mai dea un sfat: „Nu intra fără lanternă bună, că ai încurcat-o!“
Cale de evadare spre Bulgaria
Urmând indicaţiile primite, te întorci, faci un alt ocol, o iei pe un drum neasfaltat şi ajungi în faţa ultimei case din sat. Aici stă nea Titi Burlacu, născut în Limanu. Are multe poveşti despre grotele care-i trec, zice el, pe sub casă. „Pân-la turci ajunge peştera. Şi are ieşire şi la bulgari. Pe vremea comuniştilor, mulţi intrau în peşteră şi ieşeau în Bulgaria, după câteva zile de mers. D-aia au închis ieşirea aia, acum multă vreme“, spune săteanul. Râde complice când îl întrebi dacă peştera n-are cumva ieşire şi la el în pivniţă: „Ei, n-ar fi rău. Am avea unde să punem vinul la rece“.
Nea Titi trece însă repede la lucruri mai serioase: „Ştiţi câţi turişti s-au rătăcit în galeriile astea? O gră-ma-dă! E cea mai mare peşteră din ţară, nu ştiu să fie una mai mare. Şi e cotită rău. Noi o ştim bine, că nu-i om aici care să nu fi intrat în ea, în copilărie“. În ciuda vastei sale experienţe, nea Titi nu poate să-ţi arate peştera, că nu se mai simte în puteri. Te trimite la băiatul lui Marin Bilău, două străzi mai încolo. Aşa ajungi la Cătălin Bilău, de 20 de ani, ghidul „oficial“ al peşterii, care te îndeamnă să nu crezi toate grozăviile povestite de bătrânii satului.
„Nu s-a întâmplat să se rătăcească decât o persoană, da’ a ieşit fără probleme. Şi nu se mai intră pe burtă, s-a făcut intrare mai largă“, explică tânărul, care îţi arată mândru poze făcute cu telefonul mobil în inima peşterii. Cătălin acceptă să te îndrume prin tunelele calcaroase, pe care spune că le ştie ca în palmă, şi te ghidează prin culoarul care coboară uşor înspre centrul labirintic al peşterii.Sursa: Octavian Cocoloş